Marți, 5 noiembrie la ora 19:38, pompierii au fost solicitați să intervină de urgență în comuna Cordun pentru salvarea unui bărbat prins sub un atelaj hipo. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Detașamentul de pompieri Roman și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
Ajunși la locul indicat, pompierii au găsit atelajul hipo răsturnat într-un șanț betonat de pe marginea DN 2 – E 85, sub care se afla bărbatul în stare de semiconștiență. Cu ajutorul echipamentelor speciale, salvatorii au reușit să-l extragă pe bărbat și l-au predat echipajului medical, care l-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe din Roman. Victima, în vârstă de 53 de ani, a fost preluată pentru îngrijiri medicale.
Conform cercetărilor efectuate de polițiști, bărbatul se deplasa pe acostamentul consolidat al DN 2, în afara localității Cordun, îndreptându-se spre Traian, când a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanț. În urma accidentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost supus unor analize biologice, deoarece nu a putut fi testat cu etilotestul.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.