Polițiștii nemțeni au avut parte de o zi plină pe 10 aprilie, când au depistat în trafic mai mulți șoferi care au încălcat legea, fie urcând băuți la volan, fie conducând fără drept.
Primul incident a fost semnalat în municipiul Roman, în jurul orei 10:50, după un accident rutier produs pe strada Mihail Jora. În urma testării cu aparatul etilotest, unul dintre șoferi, un bărbat de 49 de ani, avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce celălalt conducător auto nu consumase alcool. În cauză, cercetările continuă pentru conducere sub influența alcoolului.
La scurt timp, în jurul orei 11:20, polițiștii din Târgu-Neamț au oprit pe DN 15B, în localitatea Lunca, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Iași. Verificările au arătat că acesta avea permisul de conducere suspendat, fiind întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
Un alt caz a fost înregistrat în jurul orei 11:30, în localitatea Oglinzi, unde un tânăr de 25 de ani, din Răucești, a fost prins la volan sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Seara, în jurul orei 22:50, polițiștiii rutieri din Piatra-Neamț au depistat pe DJ 156C, în localitatea Tazlău, un bărbat de 49 de ani care conducea o autoutilitară având o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nici noaptea nu a fost mai liniștită. În jurul orei 00:05, pe strada 9 Mai din Târgu-Neamț, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, care avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, continuând cercetările conform legii. Acțiunile polițiștilor nemțeni continuă, în încercarea de a reduce numărul accidentelor și de a descuraja comportamentul periculos în trafic. Sursa IPJ Neamț
