Victimele violenței domestice din județul Neamț vor putea beneficia de servicii specializate de sprijin și consiliere într-un centru care va fi înființat la Piatra-Neamț, în cadrul Complexului de Servicii „Elena Doamna”.
Consiliul Județean Neamț a aprobat participarea DGASPC Neamț, în calitate de partener, la proiectul național „VENUS II – AEQUILIBRIUM – Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice”.
Proiectul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și are ca obiectiv extinderea rețelei de centre multifuncționale, precum și dezvoltarea serviciilor specializate destinate victimelor violenței domestice.
Peste 2,1 milioane de lei pentru DGASPC Neamț
Bugetul alocat DGASPC Neamț este de 2.189.969,28 lei, iar contribuția proprie la cheltuielile eligibile se ridică la 43.799,39 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.
Consiliul Județean Neamț a aprobat și utilizarea unor spații din cadrul Complexului de Servicii „Elena Doamna”, aflat în administrarea DGASPC Neamț. Noul centru va avea la dispoziție o suprafață utilă de 164 de metri pătrați, formată din trei camere, o bucătărie, un grup sanitar și un hol de acces.
„Victimele violenței domestice au nevoie de servicii specializate și de ajutor pentru a depăși situațiile dificile prin care trec. Prin aceste hotărâri, facem un pas important în dezvoltarea serviciilor sociale din județul Neamț. Vrem ca cei care trec prin astfel de experiențe să aibă acces la sprijinul de care au nevoie pentru a-și recăpăta încrederea și a-și reconstrui viața”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
