Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț, au descoperit o cultură impresionantă de canabis, de aproximativ 2,4 tone de masă verde, amenajată într-un solar din comuna Dragomirești. Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2026, unul dintre suspecți ar fi înființat și dezvoltat cultura de canabis în curtea locuinței sale, fiind ajutat de cea de-a doua persoană în activitățile de cultivare și întreținere a plantelor.
În urma unei percheziții desfășurate pe 2 iulie, oamenii legii au descoperit un solar de aproximativ 170 de metri lungime și 10 metri lățime, în care erau cultivate 2.669 de plante de canabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare. O parte dintre plante ajunseseră deja la maturitate și prezentau muguri.
Anchetatorii au stabilit că plantele erau cultivate pe rânduri bine delimitate, fiecare fiind irigată individual. În interiorul solarului funcționa un sistem de control al temperaturii și umidității, iar în apropiere se afla un bazin cu o capacitate de aproximativ 10.000 de litri de apă, utilizat pentru alimentarea instalației de irigare.
În aceeași gospodărie, polițiștii au descoperit și un laborator amenajat pentru prelucrarea canabisului. Spațiul era dotat cu ventilator, prese hidraulice, mese de lucru, foarfece speciale pentru curățarea mugurilor, dispozitive de vidare, lămpi UV, site și alte echipamente folosite inclusiv pentru obținerea hașișului.
De asemenea, au fost ridicate 88 de kilograme de masă vegetală uscată (muguri, frunze și tulpini de canabis), 400 de grame de muguri de canabis, 50 de grame de rășină de canabis, alte 50 de grame de canabis congelat, cântare de mare precizie și alte mijloace de probă.
Cei doi suspecți au fost reținuți pe 2 iulie, iar joi, 3 iulie, procurorii DIICOT au sesizat Tribunalul Neamț cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală 2, 5 și 6, ai Poliției municipiului Piatra-Neamț, de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Neamț și de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.
Pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege. Sursa IPJ Neamț
