Două abateri grave în doar câteva ore i-au pus în alertă pe polițiștii din județul Neamț, care au descoperit pe șosele șoferi ce sfidează regulile de circulație cu o nonșalanță periculoasă.
În dimineața zilei de 8 mai, în jurul orei 08:00, un bărbat de 46 de ani a fost oprit de polițiști pe strada Eroii Muncii, în Piatra-Neamț. Nimic nu părea suspect la prima vedere, până când agenții au verificat actele: bărbatul avea permisul suspendat din 5 aprilie! Acum este cercetat penal pentru conducere fără permis, infracțiune ce poate aduce pedepse serioase.
Tot în aceeași zi, dar la ora 13:45, un alt caz incredibil a fost descoperit de polițiștii din Roznov. Pe drumul județean DJ156D, în localitatea Piatra-Șoimului, un tractor fără numere de înmatriculare a atras atenția patrulei. La volan se afla un bărbat de 57 de ani, localnic. După verificări, s-a stabilit că tractorul nu era înmatriculat și nu avea asigurare RCA – un pericol uriaș în trafic.
Și acest conducător auto s-a ales cu dosar penal, pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
