Zilele Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu, deschise oficial. Prefectul Adrian Bourceanu susține excelența culturală

Joi, 21 noiembrie, prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a participat la deschiderea oficială a Zilelor Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu, un eveniment emblematic dedicat memoriei cărturarului Gheorghe Teodorescu Kirileanu și promovării culturii nemțene.

În cadrul ceremoniei, prefectul a subliniat importanța susținerii inițiativelor culturale și educaționale:
Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, consider că este de datoria noastră să susținem și să încurajăm inițiativele care promovează educația, cultura și dialogul între generații. Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu este un exemplu de excelență în acest sens, iar noi rămânem alături de această instituție în misiunea sa de a inspira și forma viitoarele generații.
Aș dori să felicit întreaga echipă a Bibliotecii Județene pentru dedicarea și profesionalismul cu care păstrează și promovează acest important spațiu cultural
”, a declarat Adrian Bourceanu.

În final, prefectul a transmis urări de succes instituției:
La mulți ani Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu! Vă dorim evenimente inspirate, cititori pasionați și proiecte de succes care să ducă mai departe misiunea culturală a acestei instituții de prestigiu!

Zilele Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu vor include o serie de activități culturale, menite să atragă atât cititorii pasionați, cât și noile generații, consolidând rolul instituției ca reper cultural al județului Neamț.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *