Primăria Piatra-Neamț continuă programul de reparații și modernizare a infrastructurii rutiere din cartierul Precista. La inițiativa primarului Adrian Niță, echipele societății Publiserv desfășoară în această săptămână lucrări de asfaltare și amenajare pe mai multe străzi și în parcările dintre blocuri.
Până în prezent, au fost turnate covoare asfaltice în mai multe parcări din cartier. În prima parte a săptămânii au fost finalizate lucrări pe străzile Independenței și Uzinei, în zona Oficiului Județean de Cadastru, situată în spatele magazinului Winmarkt Petrodava, precum și pe strada Burebista (nr. 3), strada Aurel Vlaicu și în parcarea din spatele Pieței Bistrița.
Înainte de asfaltare, echipele au executat lucrări de frezare, egalizare și aplicare a stratului de uzură, iar în zonele unde a fost necesar a fost refăcut și stratul suport. Totodată, pe strada Plutașului, în zona Pieței Bistrița, au început lucrările de reamenajare a accesului, reconfigurare a trotuarelor și extindere a rețelei de canalizare pluvială.
Reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț anunță că lucrările vor continua și pe celelalte străzi din cartierul Precista, în funcție de condițiile meteorologice.

Primarul Adrian Niță:
„Continuăm asfaltările în Precista! Fiecare stradă și parcare contează pentru confortul vostru!
Dragi pietreni,
Nimic nu este mai important decât să aducem normalitatea și confortul aproape de casele voastre. De aceea, echipele noastre sunt prezente pe teren, în cartierul Precista, unde lucrăm zi de zi pentru a schimba în bine fiecare colțișor de care aveți nevoie.
Luăm la rând, cu răbdare și atenție, fiecare străduță secundară și fiecare alee dintre blocuri.
• În acestă perioadă asfaltăm integral străzile secundare și aleile dintre blocuri, oferindu-le un aspect civilizat și îngrijit.
• Modernizăm toate parcările, fie că vorbim de cele deja existente sau de spațiile din pământ care, până acum, creau mari probleme și noroi la fiecare ploaie. Îmi doresc ca toate să fie asfaltate și aranjate „ca-n palmă”.
• Iar acolo unde companiile Delgaz Grid sau Apa Serv au încă lucrări la rețele, vom interveni cu asfaltarea imediat după ce ei termină. În așa fel mă mă asigur că facem o treabă durabilă și că nu mai spargem ceea ce abia am asfaltat.
Vă asigur că nu uit și nu trec cu vederea nicio sesizare pe care mi-o transmiteți. Fiecare mesaj de la voi contează și ne ajută să facem din Piatra-Neamț un loc mai bun pentru noi toți.
Vă mulțumesc pentru răbdare și încredere! Împreună punem lucrurile în mișcare!”
