APA SERV SA-7 iulie 2026: Anunțuri privind sistarea alimentării cu apă

Compania Județeană APĂ SERV S.A. vă informează că, pe fondul consumului
excesiv de apă din această perioadă, este pusă în situația de a nu mai
putea furniza apa în regim continuu. Sistemul local își atinge limita
maximă operațională, fiind necesară furnizarea apei cu presiune redusă,
existând totodată posibilitatea întreruperii temporare a serviciului de
alimentare cu apă potabilă, în comuna Grumăzești, începând de astăzi,
07.07.2026, ora 15.30, până la data de 08.07.2026, ora 14.30.
Reamintim că apa potabilă este destinată exclusiv uzului menajer și nu
trebuie folosită în alte scopuri precum:
– irigarea grădinilor sau culturilor agricole,
– umplerea piscinelor sau a rezervoarelor de mare capacitate,
– spălarea teraselor, aleilor, curților sau autovehiculelor.
Reiterăm faptul că apa este un bun comun și o resursă limitată care
trebuie protejată și utilizată într-un mod sustenabil.

Pentru remedierea unor avarii la rețeaua publică de distribuție a apei

potabile, identificate pe strada Batalion, din Orașul Tg. Neamț,
Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării serviciului
de alimentare cu apă, astăzi 07.07.2026, în intervalul orar 12.30-
18.00, în Orașul Tg. Neamț.
Vor fi afectați utilizatorii de pe străzile: Batalion, Câmpului, Dr.
Ulea, Veniamin Costache, Mărășești, Codrului, Radu Teoharie și bloc M11
– de pe strada Mihai Eminescu.
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei
potabile, produsă de o firma terță, Compania Județeană Apa Serv S.A.
anunță sistarea furnizării serviciului de alimentare cu apă, astăzi
07.07.2026, până la ora 14.00, în Municipiul Piatra Neamț.
Vor fi afectați utilizatorii de pe străzile: Burebista, Independenței si
Luceafărului.
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei
potabile, identificată pe strada Principală din sat Ingărești, Compania
Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării serviciului de
alimentare cu apă, astăzi 07.07.2026, în intervalul orar 10.00- 14.00,
în sat Ingărești, din comuna Urecheni.
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei
potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării
serviciului de alimentare cu apă, astăzi 07.07.2026, până la ora 12.00,
în Orașul Bicaz.
Vor fi afectați utilizatorii de pe străzile: Primăverii și Vânătorului.
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei
potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării
serviciului de alimentare cu apă, astăzi 07.07.2026, în intervalul orar
09.00-16.00, in zona Colonie și strada Gheorghe Caranfil, din comuna
Savinești.
Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna la
Dispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon
0233/233340 sau pot accesa site-ul Companiei http://www.apaserv.eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *