Percheziții astăzi la Primăria Dămuc și la un agent economic, într-o anchetă privind suspiciuni de fals și fraudă din fonduri publice. Potrivit unor surse, în centrul cercetărilor se află reconstrucția unui pod din localitatea Trei Fântâni.
În anul 2017, reprezentanții primăriei ar fi declarat în fals că podul a fost calamitat și ar fi solicitat bani de la Guvern pentru reabilitarea acestuia. Ulterior, sume importante ar fi fost decontate unui constructor, deși lucrările ar fi rămas doar pe hârtie.
La acea vreme, primarul comunei era Anton Covasan, care conduce și în prezent administrația locală.
Mai multe persoane sunt audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. Potrivit surselor, până la sfârșitul zilei ar putea fi dispuse rețineri pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie solicitate eventuale măsuri de arestare preventivă sau control judiciar. Revenim cu detalii.
