Joi, 25 iunie, la ora 22:37, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Pipirig pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Stânca.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Pipirig, SAJ Pipirig, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și IPJ.
Din interiorul locuinței s-a autoevacuat un bărbat în vârstă de 66 de ani. Acesta a fost asistat medical de echipajul SAJ la locul evenimentului.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperiș și în două camere ale locuinței, existând posibilitatea propagării la o altă casă din aceeași gospodărie dar și la o anexă gospodărească din vecinătate.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei pe o suprafață de 100 mp și bunurile din interiorul celor două camere. În urma evenimentului s-au deteriorat și 50 mp din izolația unei anexe gospodărești.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de un conductor electric defect. Foto info ISU Neamț






