Bărbat cu false dizbilități prins la cerșit în Piața Centrală din Piatra-Neamț de polițiștii locali (Foto)

Un bărbat din comuna Bodești a fost depistat de polițiștii locali de ordine publică, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală din Piatra Neamț, apelând la mila publică, chiar dacă era sănătos.
Acesta se folosea de două cârje pentru a atrage atenția cetățenilor care tranzitau zona pieței, iar în încercarea sa de a-i păcăli cu falsa dizabilitate, câștiga mila și empatia acestora cu ușurință, obținând sumele de bani dorite.
Foto Poliția Locală Piatra-Neamț

”Persoana în cauză a fost legitimată și mai apoi sancționată contravențional pentru încălcarea Legii 61/1991, art. 2, pct. 3, dar și pentru că inițial a refuzat să-și decline identitatea. A fost îndepărtată din perimetrul Pieței Centrale și îndrumată să se adreseze asistenților sociali din comuna din care provine, în cazul în care nu are venituri și se consideră a fi o persoană cu nevoi speciale.
Pentru eradicarea acestui fenomen, le reamintim cetățenilor că dându-le bani celor ce apelează la mila publică nu fac decât să-i încurajeze și să-i determine să refuze munca onestă, de care marea lor majoritate sunt apți. Mai mult, aceștia sunt luați în evidențele direcțiilor de asistență socială și primesc beneficii financiare în conformitate cu nevoile pe care le au”, a transmis Poliția Locală Piatra-Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *