Pompierii nemțeni sunt cei mai buni din țară!
În perioada 29-31 august, în municipiul Târgu Jiu s-a desfășurat etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
La această etapă s-au calificat loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, București – Ilfov, Cluj, Gorj, Mureș, Neamț, Sibiu și Suceava.
Competiția este organizată anual și are ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Concurenții și-au arătat îndemânarea, rapiditatea și experiența profesională în cadrul celor patru probe:
✔️Scara de fereastră
✔️Pista cu obstacole pe 100 de metri
✔️Ștafeta 4 x 100 de metri” și
✔️Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă
După desfășurarea probelor de concurs clasamentul a fost următorul:
Clasament general
I ISU Neamț
II ISU Sibiu
III ISU Bihor
IV ISU Bacău
V ISU Mureș
Scara de fereastră
I ISU Neamț
II ISU Sibiu
III ISU Bihor
IV ISU Bacău
V ISU Mureș
Pista cu obstacole pe 100 m
I ISU Botoșani
II ISU Sibiu
III ISU Bacău
IV ISU Bihor
V ISU Neamț
Ștafeta 4×100 metri
I ISU Bacău
II ISU Mureș
III ISU Neamț
IV ISU Botoșani
V ISU Bihor
Dispozitivul de intervenţie
I ISU Neamț
II ISU Sibiu
III ISU Bihor
IV ISU Gorj
V ISU Botoșani
Clasament individual
✔️ Scara de fereastră
Locul I – Nistor Raul (ISU Sibiu)
Locul II – Moldovan Florin (ISU Neamț)
Locul III – Enciu Mihail (ISU București-Ilfov)
✔️ Pista cu obstacole
Locul I – Spinciu Iulian (ISU Sibiu)
Locul II – Dărăban Laviniu(ISU Bihor)
Locul III – Stoiciu Ionuț (ISU Călărași)
✔️ Proba individuală cumulată (duel)
Locul I – Nistor Raul (ISU Sibiu)
Locul II – Moldovan Florin (ISU Neamț)
Locul III – Stoiciu Ionuț (ISU Călărași)
Felicitări tuturor participanților!
Felicitări lotului reprezentativ al ISU Neamț!
👨🚒Lt. Afloarei Ionuț (șef lot)
👨🚒Plt.adj. Mihăiluc Constantin (antrenor) (Detașamentul Târgu Neamț)
👨🚒Plt.adj. Săndulache Ionuț (Detașamentul Piatra Neamţ)
👨🚒Plt. Aștefănoaie Alexandru (Detașamentul Roman)
👨🚒Plt. Găvriluț Samuel (Detașamentul Piatra Neamţ)
👨🚒Plt. Iancu Alin (Detașamentul Piatra Neamţ)
👨🚒Plt. Moldovan Florin (Detașamentul Piatra Neamţ)
👨🚒Plt. Ojică Alexandru (Detașamentul Piatra Neamţ)
👨🚒Plt. Vârlan Daniel (Detașamentul Târgu Neamț)
👨🚒Sg.maj. Cucoș Iustin (Detașamentul Roman)
👨🚒Soldat Lostun Sebastian (Detașamentul Piatra Neamţ)
👨🚒Soldat Mândrescu Sebastian (Detașamentul Târgu Neamț)
Foto & video & Info. ISU Neamț