Miercuri, 16 august, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112 de către un reprezentant al unei unități medicale cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul unu al unității în cauză.
”La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Roman. Ajunși la locul solicitării, pompierii au identificat o persoană ce se afla între schelele unei clădiri în construcţie. S-a acționat pentru evacuarea persoanei dintre schele. Imediat, aceasta a fost preluată de cadrele medicale care au început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 54 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, transmite ISU Neamț.
”În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Roman. Ulterior, personalul medical a declarat decesul bărbatului fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei. Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni contra vieții, cu intenție. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, comunică IPJ Neamț.