Miercuri, 16 august, în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Grințieș.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Grințieș, conducea un autoturism, pe DN 15 în localitatea Grințieș, din direcția Tulgheș către Poiana Largului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplsare, pătrunzând pe sensul opus și răsturnându-se în albia pârâului Bistricioara.
Pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Grințieș. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia râului Bistricioara.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului.
Conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, s-a autoevacuat până la sosirea pompierilor. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SMURD după care a fost transportat la CPU Târgu Neamț. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.