Bărbat înecat în Lacul Izorul Muntelui

Joi, 22 iunie, la ora 20:37, pompierii au fost înștiințați despre faptul că un bărbat, care se afla la pescuit cu barca pe Lacul Izvorul Muntelui în comuna Hangu, a dispărut.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului au o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un autoturism de serviciu, o barcă și o ambulanță SMURD.  Barca persoanei respective a fost găsită ancorată la pontonul unei pensiuni din comuna Hangu.  Pompierii, cu ajutorul bărcii, au găsit persoana la o distanță de aproximativ 10 m de mal, la 200 m față de barcă.

Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, din păcate fără rezultat, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Bărbatul decedat avea 67 de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *