O femeie din Piatra-Neamț a trecut prin momente de panică luni, 26 ianuarie, în jurul orei 11.30, chiar în timp ce se afla la un coafor de pe Aleea Ulmilor. În doar câteva secunde de neatenție, o persoană necunoscută i-ar fi sustras geanta în care avea documente personale, 2.000 de lei și un telefon mobil.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, femeia, în vârstă de 48 de ani, a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. Polițiștii au început rapid verificările, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
În aceeași zi, oamenii legii au identificat și depistat principalul suspect: un bărbat de 29 de ani, din Piatra-Neamț. Acesta a fost condus la audieri, iar o parte din prejudiciu a fost recuperată.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț. El este cercetat pentru infracțiunea de furt. Sursa IPJ Neamț
