Oplus_131072
Dimineață agitată pentru echipajele de intervenție ISU Neamț chemate în jurul orei 07:25 pe DJ 157, între localitățile Dochia și Mărgineni, după un impact în care au fost implicate o autoutilitară și trei autoturisme. În vehicule se aflau cinci persoane, printre care și un copil.
Punctul de lucru Roznov a trimis la fața locului o autospecială de stingere cu module de descarcerare și prim ajutor, precum și o ambulanță SMURD. În sprijin au ajuns echipaje ale Serviciului de Ambulanță și polițiști ai IPJ Neamț.

La sosirea pompierilor, patru persoane erau deja ieșite din mașini, însă un bărbat rămăsese încarcerat. Salvatorii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a-l extrage în siguranță, acesta fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la UPU Piatra-Neamț.
Un alt bărbat a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior la spital de către echipajul SAJ.
Pe durata intervenției, pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. După finalizarea cercetărilor efectuate de polițiști, echipajele ISU au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma impactului. Sursa ISU Neamț
