Ancheta privind presupuse lucrări fictive la un pod din localitatea Trei Fântâni a dus la reținerea pentru 24 de ore a primarului comunei Dămuc, Anton Covasan. Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a confirmat oficial că în dosar sunt cercetate suspiciuni de obținere ilegală de fonduri și fals în declarații.
Potrivit procurorilor, în anul 2020, funcționari publici din cadrul Primăriei Dămuc ar fi făcut demersuri pentru obținerea ilegală a unui sprijin financiar din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului. Banii erau destinați unor lucrări de refacere a infrastructurii locale, iar pentru obținerea lor ar fi fost înscrise informații neadevărate în acte oficiale.
Conform unor surse, ancheta vizează reconstrucția unui pod din localitatea Trei Fântâni. În anul 2017, reprezentanții primăriei ar fi declarat în fals că podul a fost afectat de calamități și ar fi solicitat fonduri guvernamentale pentru reabilitare. Ulterior, unui constructor i-ar fi fost decontate sume importante pentru lucrări care, potrivit suspiciunilor, nu ar fi fost executate.
Marți, 3 noiembrie, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare la Primăria Dămuc și la un agent economic, de unde au ridicat documente și alte mijloace de probă.
În urma cercetărilor, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale față de patru suspecți, trei persoane fizice și o societate comercială.

Totodată, au fost reținuți pentru 24 de ore primarul Anton Covasan și F.M., persoană fără calitate specială.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț precizează că va comunica informații suplimentare atunci când stadiul anchetei va permite acest lucru.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție. Foto titlu realizată cu ajutorul AI
